Senator USR Galați, Dircă George: „CCR a respins contestația Avocatului Poporului privind Legea 90/2001”

„După 4 amânări consecutive CCR a respins ca inadmisibilă sesisazrea Avocatului Poporului privind neconstituționalitatea prvederilor Legii 90/2001 care interzice persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvernul României. Din păcate Curtea nu a analizat sesizarea pe fond, ci s-a limitat la analizarea admisibilității solicitării. Practic, în acest moment, oricine poate face o nouă sesizare în…

Senator USR, Dircă George: „Am reușit excluderea faptelor de corupție din sfera aplicării legii grațierii!”

 „Alături de reprezentanții PNL și UDMR am solicitat reluarea votului privind exceptarea de la aplicarea Legii 14/2017 pentru grațierea unor pedepse a faptelor de corupție prevăzute de Codul Penal, cu 5 voturi pentru USR, PNL și UDMR și 2 împotrivă și 4 abțineri, am reușit includerea în lista de excepții de la lege a acestor…

Deputat USR, Stelian-Cristian Ion: „Nicolicea a propus și s-a votat eliminarea cvorumului obligatoriu la ședințele comisiilor permanente; astfel se vor putea aproba proiecte doar în prezența a doi-trei deputați”

USR a anuntat, miercuri, ca deputatul Eugen Nicolicea a propus eliminarea obligativitatii asigurarii cvorumului in sedintele comisiilor permanente din cadrul Camerei Deputatilor. Mai exact, este vorba despre abrogarea alineatului trei din articolul 52 al regulamentului Camerei care prevede ca pentru desfasurarea sedintelor comisiilor in mod regulamentar este necesara prezenta majoritatii membrilor. „Este dezastruoasa aceasta propunere.…