Articolul 30 alin.1 din Constituția României

„“Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, SUNT INVIOLABILE”. Încercarea coaliției de putere formată din PSD-ALDE de a decredibiliza eforturile REALE și individuale ale cetățenilor care au ales să-și…

Bogdan Rodeanu, deputat USR Galați: „Cu PSD-ul nu trebuie să luptăm doar în Bucureşti, în Parlament, ci şi în ţară, în oraşe şi comune. Chiar dacă suntem singurii care o facem.”

Am început cu Matca. Şi nu ne-am oprit. La solicitarea organelor de cercetare penală am transmis datele pe care le deţinem şi pe care le-am obținut din surse publice despre modificarea structurii acţionariatului SC Davide Construct Matca SRL, societate comercială menţionată în declaraţia de avere a candidatului PSD la primăria Matca, judeţul Galaţi, preşedinte al…

USR cere din nou coaliției PSD-ALDE să oprească abuzul de putere în privința legilor justiției

Uniunea Salvați România cere din nou coaliției PSD-ALDE să renunțe la adoptarea, în regim de urgență, a modificărilor legilor justiției în Parlament și să solicite avizul Comisiei de la Veneția, pentru a avea asigurarea că noua formă a legilor justiției o să reprezinte un progres pentru funcționarea sistemului de Justiție din România. „Tot ceea ce…

PSD-ALDE vrea să instaureze dictatura în Parlament

Coaliția PSD-ALDE vrea să instaureze dictatura în Parlament printr-o modificare a Regulamentului care nu mai permite dezbaterea amendamentelor în plenul Camerei Deputaților. Propunerea de modificare a fost inițiată miercuri seară, după ședința maraton de aproape 13 ore în care s-au votat toate amendamentele depuse în Comisia specială la Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor. Propunerea aparține domnilor…