USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Bogdan Rodeanu, deputat USR Galaţi: „Frăţia roşie a contractelor cu bani publici din mediul rural nu mai poate fi trecută cu vederea”

Înainte de orice, aducem aminte că la alegerile parlamentare din iarna trecută, USR Galați a primit în secțiile de votare din comunele Cudalbi și Matca 140 de voturi la Camera Deputaților și 160 de voturi la Senat. Această investigație și consecințele ei sunt un semnal pentru alegătorii noștri: nu uităm deloc motivele pentru care au mers la vot.

Scurt și sec, informații de la Registrul Comerțului și SEAP.

În 11 ianuarie 2016, primăria Cudalbi anunță o licitație pentru „amenajare teren multisport”. Termenul pentru depunerea ofertelor era de o lună.

Pe 27 ianuarie 2016 este înființată firma Florea Beton SRL, CUI 35509024, J17/132/2016, cu sediul social în Matca, fondator și administrator Florea Aurica, cu domiciliul în Matca.

Pe 11 februarie 2016, după două săptămâni de la înființare, firmei Florea Beton SRL i se atribuie contractul cu numărul DA9683850, în valoare de 258.100 lei, cod CPV 45212221-1, cu titlul „Amenajare teren multisport.” Autoritatea contractantă este primăria Cudalbi.

Ca să spunem așa, noroc că s-au încadrat în termen … altfel erau nevoiți să atribuie contractul înainte de înființarea firmei!

Numele doamnei Florea Aurica apare în declarațiile de avere și interese ale domnului Florea Gică, candidat PSD la primăria comunei Matca și primul pe lista de consilieri locali. La alegerile locale din iunie 2016, candidatul PSD la primăria comunei Matca a obținut 1.373 voturi. S-a clasat al treilea.

În declarația de interese, dl Florea Gică afirma că e președinte al organizației locale PSD Matca. Nu cunoaștem data la care a devenit șeful PSD Matca. Ar putea fi importantă în succesiunea contractelor cu bani publici obținute.

În declarația de avere depusă în calitate de candidat la alegerile locale din 2016, declarații datate 5 aprilie 2016, dl Florea Gică afirmă că în anul fiscal precedent a fost șofer angajat la firma Davide Construct, iar soția dumnealui, Florea Aurica, a fost secretar la aceeasi firmă.

Dl președinte al organizatiei locale PSD Matca ascunde adevărul. Conform datelor de la Registrul Comerțului, în anul fiscal precedent ( 2015 ), a fost proprietar și administrator al SC Davide Construct SRL din Matca, CUI 22291326, J17/ 1382/ 2017, calitate la care a renunțat la începutul anului 2016, în favoarea, dacă numele vă este cunoscut, Florea Aurica, Florea George și Florea Valentin, tot din Matca.

Mai mult, dacă firma a fost transferată pe numele soției sau/ și al copiilor, această situatie nu trebuia omisă din declarația de interese.

Mai ales cu cât, dacă SC Davide Construct Matca, aparținând președintelui organizației PSD Matca, candidat la alegerile locale din anul 2016 a obținut numeroase contracte cu autoritați publice.

Iar firma sefului PSD Matca a avut numeroase astfel de contracte, incepind inca din anul 2010.

Iată lista celor pe care le-am identificat până acum, pe ani.

2010

  1. 27.08.2010, un contract cu primăria Matca, pentru lucrări de săpat șanțuri, în valoare de 66.495 lei ( DA1138330 ), la o cifră de afaceri anuală raportată de 88.720 lei.

2011

  1. 10.08.2011 un contract cu primăria Matca, pentru lucrări de săpat șanțuri în valoare de 66.000 lei ( DA 2090351 )
  2. 13.10.2011 un alt contract cu primăria Matca, pentru „amenajare drum acces”, în valoare de 64.000 lei ( DA2258697 )

Total 2011: 130.000 lei la o cifră de afaceri anuală raportată de 143.937 lei.

2012

  1. 18.04.2012 un contract cu primăria Matca, pentru „reprofilare drumuri comunale”, în valoare de 64.800 lei ( DA2835082 ) la o cifră de afaceri anuală raportată de 694.010 lei

2014

  1. 6.11.2014 un contract cu primăria Măstacani, pentru „reparație zid sprijin, amenajare albie, reparații drum”, în valoare de 304.801 lei ( DA 6008024 )
  2. 27.11.2014 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „transport agregate concasate”, în valoare de 62.310 lei ( DA6127135 )

Total 2014: 367.111 lei la o cifră de afaceri anuală raportată de 1.072.362 lei

2015

  1. 30.05.2015 un contract cu primăria Suceveni, pentru „întreținere drum legătura”, în valoare de 235.425 lei ( DA6866040 )
  2. 03.08.2015 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „reparații drumuri comunale”, în valoare de 120.645 lei ( DA7131448 )
  3. 29.09.2015 un contract cu primăria Suceveni, pentru „modernizare cămin cultural”, în valoare de 431.263 lei ( DA7361703 )
  4. 16.11.2015 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „lucrări pavare și întreținere”, în valoare de 198.716 lei ( DA 7598338 )
  5. 16.11.2015 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „amenajare șanțuri”, în valoare de 19.898 lei ( DA 7598321 )
  6. 18.11.2015 un contract cu CJ Galați, pentru „amenajare drumuri pietruite”, în valoare de 848.020 lei ( nr. anunț atribuire 194192 )
  7. 7.12.2015 un contract cu primăria Poiana, pentru „deszăpezire”, în valoare de 31.900 lei ( DA 7730728 )
  8. 11.12.2015 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „construcții și reparații”, în valoare de 40.408 lei ( DA 7757363 )
  9. 21.12.2015 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „amenajare teren sport”, în valoare de 346.000 lei ( DA 7843066 )
  10. 22.12.2015 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „construcții centrale termice” în valoare de 28.500 lei ( DA7857945 )
  11. 22.12.2015 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „amenajare grupuri sanitare” în valoare de 36.000 lei ( DA 7858034 )

Total contracte obținute in 2015: 2.101.350 lei la o cifra de afaceri anuala raportata de 1.969.689 lei

2016

  1. 1.04.2016 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „lucrări refacere și întreținere”, în valoare de 73.843 lei ( DA 8260786 )
  2. 19.09.2016 un contract cu primăria Munteni, pentru „lucrări întreținere teren sport, căi acces, împrejmuire școală ), în valoare de 271.840 lei ( DA 9236696 )
  3. 7.10.2016 un contract cu primăria Munteni, pentru „întreținere drumuri”, în valoare de 158.233 lei ( DA 9421433 )
  4. 10.10.2016 un contract cu primăria Țepu, pentru „întreținere drum”, în valoare de 13.000 lei ( DA 9432889 )
  5. 7.11.2016 două contracte cu primăria Târgu Bujor, pentru achiziția de „nisip și pietriș” în valoare de 13.500 lei ( DA 9761408/ DA 9761436 )
  6. 14.11.2016 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „amenajare teren multisport”, în valoare de 258.100 lei ( DA 9833948 )
  7. 17.11.2016 un contract cu primăria Munteni pentru „deszăpezire”, în valoare de 29.970 lei ( DA 9895994 )
  8. 18.11.2016 un contract cu CJ Galați, pentru „remediere degradări”, în valoare de 98.900 lei ( DA 9903394 )
  9. 21.11.2016 un contract cu primăria Tecuci pentru „amenajare teren”, în valoare de 48.333 lei ( DA 9938543 )

2017

  1. 19.04.2017 un contract cu primăria Cudalbi, pentru „amenajare incintă teren joacă”, în valoare de 48.150 lei ( DA 11592484 )
  2. 19.04.2017 două contracte cu primăria Țepu, pentru închiriere utilaje și achiziție balast, în valoare de 23.500 lei ( DA 11601702/ DA 11602394 )
  3. 8.05.2017 un contract cu primăria Țepu, pentru „reparații pod”, în valoare de 37.205 lei ( DA 11854141 )
  4. 17.05.2017 un contract cu primăria Ivești, pentru „închiriere autogreder nivelare drumuri”, în valoare de 32.900 lei ( DA 11994654 )
  5. 7.06.2017 un contract cu primăria Munteni, pentru „reparații drumuri exploatare”, în valoare de 22.850 lei ( DA 12265603 )
  6. 19.06.2017 un contract cu Piețe Prest Tecuci, pentru „amenajare suprafețe pavele”, în valoare de 13.506 lei ( DA 12421831 )
  7. 22.06.2017 un contract cu primaria Cudalbi, pentru „împrejmuire teren”, în valoare de 50.000 lei (DA 12494064 )
  8. 29.06.2017 un contract cu primăria Munteni, pentru „amenajare teren multisport”, în valoare de 93.650 lei ( DA 12574416 )

În acest moment, nu avem niciun motiv să contestăm legalitatea acordării acestor contracte, oportunitatea sau calitatea lucrărilor și nici costurile.

Semnalăm însă că un sfert dintre banii proveniți din contractele obținute de firma șefului PSD Matca sunt de la Cudalbi, în mandatele dlui primar PSD Ștefan Drugan.

Problema pe care am identificat-o este faptul că președintele organizației locale PSD Matca, fie din cauza necunoașterii legii, fie din cauză că a dorit să ascundă, nu a menționat în declarația de interese din anul 2016 contractele obținute și derulate de SC Davide Construct SRL Matca în anul fiscal anterior, când a fost titularul și administratorul respectivei societăți comerciale.

De la începutul verii, USR derulează un proiect de recenzare a politicienilor din comunele județului Galați, cu scopul de oferi alegătorilor, organizațiilor societății civile și presei o imagine corecta și completă a legăturilor dintre partide, aleșii locali și calitatea actului de administrație.

Estimăm că vom finaliza acest proiect la începutul anului viitor.

Acest material este un exemplu de conținut generat de constituirea și integrarea bazelor de date.

Precizări:

  1.  am refuzat colaborarea cu membri ai opoziției locale din Matca și din Cudalbi. Aceștia au avut cel puțin o parte din informațiile prezentate în acest material însă considerăm că trebuiau să le prezinte chiar dumnealor. Le transmitem și public că, dacă dețin informații despre eventuale ilegalități, să le pună la dispoziția autorităților.
  2.  în acest material am folosit exclusiv informații obținute din surse publice: Registrul Comerțului, Registrul Achizițiilor publice, Agenția Națională de Integritate.
  3.  site-ul primăriei Cudalbi nu conține o secțiune dedicată achizițiilor publice.
  4.  nici site-ul primăriei Matca nu conține o secțiune dedicată achizițiilor publice.
  5.  site-un primăriei Matca nu conține nici măcar componența actualizată a Consiliului local.
  6.  site-ul primăriei Matca nu conține nicio hotărâre de Consiliu local.
  7.  Primăria Matca nu a răspuns solicitării noastre de a ne pune la dispoziție hotăririle de Consiliu local.

 

USR GALAȚI

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la buletinul de stiri!