Deputat USR, Cristian Ghinea: REPLICĂ PENTRU LIA VASILESCU: Nu există impozit pe gospodării. PSD vrea impozit progresiv

Deputatul USR Cristian Ghinea a declarat miercuri că „impozitul pe gospodării” nu există de fapt şi că vehicularea publică a introducerii acestuia reprezintă o formă prin care PSD evită să spună clar că doreşte reintroducerea impozitului progresiv. „PSD are acest talent de a inventa etichete. Cred că vine de la consultanţi israelieni ideea asta (privind…

Deputatul USR, Claudiu Năsui dă un semnal de alarmă: Am intrat cu totul în epoca Dragnea – servilism extrem şi pedepse absurde

Modul exemplar în care a fost pedepsită compania NN, ce şi-a avertizat clienţii că în spaţiul public se discută despre naţionalizarea fondurilor private de pensii, este o dovadă clară că am intrat cu totul în epoca Dragnea, a atras atenţia Claudiu Năsui, unul dintre deputaţii USR. Pe fundalul scandalului privind naţionalizarea fondurilor de pensii private,…

Deputat Bogdan Rodeanu: “Au închis și ochii, nu doar termoficarea!“

Am văzut, siderat, de două ori, înregistrarea ședinței în care Consiliul Local a aprobat închiderea sistemului de termoficare. Nici la respectiva ședință și nici în spațiul public nu au fost date ( ceea ce înseamnă că nu au fost cerute ) informații importante privind impactul “unor măsuri legate de sistemul centralizat de alimentare cu energie…

Deputatul USR Tudor Pop: „USR propune înființarea unei celule de criză care să gestioneze epidemia de rujeolă”

Uniunea Salvati Romania propune infiintarea unei celule de criza la nivelul Ministerului Sanatatii pentru gestionarea epidemiei de rujeola si cere accelerarea procedurii de achizitie a vaccinului ROR, a anuntat, miercuri, deputatul USR Tudor Pop. In cazul in care masurile propuse nu vor fi luate,  USR va cere miercurea viitoare demisia ministrului Sanatatii, Florian Bodog, a…

Deputatul USR Cristian Seidler: „USR vrea abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor şi cere ca aleşii să lucreze 8 ore pe zi”

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, referitor la proiectul legii salarizării unitare, că partidul din care face parte va depune un proiect de lege prin care să se abroge pensiile speciale pentru parlamentari, în condiţiile în care se consideră vechime în muncă perioada petrecută într-o funcţie publică. „PSD a publicat…

Deputat USR Galați, Bogdan Rodeanu: „Iarna PSD a dat investițiile pe copcă”

„De asemenea, investiții publice, sigur, dacă n-ar fi fost un februarie cu viscol, cu Dunăre înghețată, cu porturi închise, cu condiții vitrege, probabil că am fi avut investiţii mai consistente şi în trimestrul unu, de aceea afirmația conform căreia cineva a tăiat fondurile de investiții este incorectă. Nu s-au realizat investiții datorită unor condiții pe…

Programul de audiențe pentru luna aprilie 2017

USR Galați este la dispoziţia cetăţenilor si prin programul de audiențe al Cabinetelor parlamentare Deputat Bogdan Ionel Rodeanu și Senator George Edward Dircă. Până la sfârșitul lunii aprilie, disponibilitatea audiențelor este următoarea: 21 aprilie, ora 10.00-16.00-  Deputat Bogdan Ionel Rodeanu 27 aprilie, ora 13.00-16.00-  Senator George-Edward Dircă 28 aprilie, ora 11.30-15.00- Senator George-Edward Dircă Pentru…