USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

„Cooperarea şi deschiderea de noi oportunităţi în domeniul apărării trebuie să reflecte clar o încredere sporită şi la nivel investiţional.” Deputat USR Bogdan Rodeanu, vicepreşedinte al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Pentru România, alocarea unui procent de 2% în domeniul apărării, înseamnă  o responsabilitate asumată  pentru întărirea rolului de partener în cadrul alianţelor strategice. Este un pas firesc pentru consolidarea unor parteneriate în domenii conexe ce vizează stabilitatea relaţiilor cu partenerii săi. Investiţiile în cercetare, transfer tehnologic şi schimburi comerciale din domeniul militar trebuie să aibă consecinţe rapide.

Biroul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut marți, 2 mai, o întrevedere cu E.S. François Saint-Paul, ambasadorului Franţei la Bucureşti, şi cu domnul colonel Christophe Midan, ataşat militar.

 

Având în vedere actualul climat de securitate, discuţiile au avut ca temă apărarea, cu această ocazie fiind salutate relaţiile bilaterale prezente dintre armatele celor două state. În contextul unei abordări comune în ceea ce priveşte asumarea securităţii europene, au fost amintite misiunile NATO şi UE la care participă și forţele armate ale celor două state precum şi participarea cu tehnică militară a Franţei la eforturile de reasigurare a securităţii flancului estic.

În acest context, a fost apreciată alocarea unui procent de 2% pentru apărare care, în opinia înaltului demnitar francez, poate asigura nevoile de înzestrare ale Armatei României în baza identificării nevoilor de înzestrare şi a prioritizării programelor esenţiale de către autorităţi implicate în procesul decizional. Reprezentanţii statului francez au amintit experienţa proprie, bazată pe existenţa unui consens la nivel naţional privind cheltuielile pentru apărare, subliniind fundamentarea acestuia pe capacitatea naţională de producţie, un model care poate fi implementat cu succes şi în România dacă este luată în considerare o viziune pe termen lung a intereselor de securitate şi o strategie comună europeană care trebuie să pună în valoare propria industrie de apărare. În acest sens, partea franceză şi-a manifestat interesul pentru iniţierea în comun a unor proiecte militare prin valorificarea ferestrei de oportunitate pentru dezvoltarea industriei naţionale de apărare care ar putea beneficia de transfer tehnologic şi repoziţionare pe harta marilor producători de tehnică militară performantă, compatibilă cu cea de la nivel NATO.

Preşedintele Comisiei pentru apărare şi-a exprimat încrederea în capacitatea Armatei de a decide cele mai bune soluţii tehnice bazate pe cerinţele operaţionale dar şi susţinerea şi încrederea în actualul guvern care şi-a asumat ca prioritate politică alocarea unui procent adecvat pentru cheltuieli pe apărare dar şi revigorarea industriei naţionale de apărare.

Membrii Comisiei au adresat la rândul lor mulţumiri domnului ambasador pentru întreaga activitate bilaterală desfăşurată pe parcursul mandatului domniei sale şi şi-au exprimat disponibilitatea de a aprofunda pe viitor cu experţii francezi teme actuale de securitate.

În cadrul întâlnirii s-au discutat şi posibilele influenţe asupra securităţii statelor membre ale evenimentelor politice de pe scena europeană, domnul ambasador exprimându-şi convingerea în menţinerea agendei proeuropene a viitoarei conduceri franceze.

Comunicat de presă si foto furnizate de Biroul de presă al Camerei Deputaţilor

USR GALAȚI

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la buletinul de stiri!