USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Deputat USR, Cristian Ghinea: REPLICĂ PENTRU LIA VASILESCU: Nu există impozit pe gospodării. PSD vrea impozit progresiv

Deputatul USR Cristian Ghinea a declarat miercuri că „impozitul pe gospodării” nu există de fapt şi că vehicularea publică a introducerii acestuia reprezintă o formă prin care PSD evită să spună clar că doreşte reintroducerea impozitului progresiv.

„PSD are acest talent de a inventa etichete. Cred că vine de la consultanţi israelieni ideea asta (privind impozitul pe gospodării, n.r.) Suntem unici în lume. Inventăm impozitul pe gospodărie. Nu există impozit pe gospodărie. Impozitul se plăteşte pe venit. Aceasta este o altă formă de a nu spune că vor reintroducerea impozitului progresiv, acel impozit la care cu cât câştigi mai mult, cu cât munceşti mai mult, cu atât statul te pedepseşte pentru acest efort”, a spus Ghinea.

El a arătat impozitul progresiv permite deduceri, dar că aplicarea reprezintă un coşmar.

„Uitaţi-vă la americani. Au 4000 de pagini în Codul Fiscal. Este un coşmar de implementat şi tot discută despre cum se poate renunţa la acest sistem <coşmaresc> de deduceri. Nu cred că avem noi în România o administraţie fiscală atât de profesionistă care să implementeze sistemul cu deduceri în mod eficient”, a adăugat Ghinea.

Citeste continuarea pe: mediafax.ro

USR GALAȚI

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la buletinul de stiri!