USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Deputat USR Galaţi, Bogdan Rodeanu: „Iarăşi scade consumul de apă potabilă. Al 11-lea an consecutiv.”

Unul dintre efectele depopulării Galaţiului este scăderea consumului la utilităţi. Astăzi vom vorbi despre apa potabilă, un indicator care devine important în Galaţi şi pentru că, prin închiderea termoficării, apa caldă nu mai poate fi furnizată printr-o reţea distinctă; producerea de apă caldă înseamnă un boiler ( sau o centrală de apartament ) care foloseşte acum reţeaua de apă potabilă.

Am adresat Apă Canal mai multe întrebări de ordin statistic despre evoluţia consumului de apă potabilă în municipiul Galaţi. Din păcate, cifrele primite întăresc ideea că depopularea oraşului, îmbătrânirea populaţiei rămase şi, nu în ultimul rând, sărăcia, reprezintă problema generală a cărei rezolvare devine, odată cu trecerea timpului, aproape imposibilă.

Pe scurt, cifrele, într-o comparaţie lună la lună. Ianuarie 2016 vs ianuarie 2017 ş.a.m.d până în septembrie inclusiv. Cu excepţia a trei luni, ianuarie 2017, aprilie 2017 şi iunie 2017, în 2017 suntem pe minus la consumul de apă rece faţă de aceeaşi lună din anul anterior. Asta la consumul total, care include şi consumul facturat prin asociaţiile de proprietari şi racordurile individuale, la case şi în blocuri. Nu e nimic suspect în creşterea volumului de apă din cele trei luni: 1 ianuarie 2017 a fost duminică. Citirea contorilor s-a făcut cu câteva zile înainte de revelion. Fiind zilele din sfârşitul anului, de curăţenie, este explicabilă creşterea consumului lunii ianuarie 2017 atât faţă de ianuarie 2016 cât şi faţă de decembrie 2016. În luna aprilie a fost Paştele, iarăşi perioadă de curăţenie, implicit de creştere a consumului iar pentru luna iunie 2017 avem o situaţie specială: în luna mai 2017 au fost date 1.130 de avize pentru racorduri individuale, aproape la fel de multe cât în perioada ianuarie – aprilie ( 1.349 avize ). Era normal, deci, ca în luna următoare să apară un consum mai mare, până s-au lămurit oamenii cât de mare poate fi factura, fenomen suprapus şi cu concediile din vară.

Însă acesta este consumul total, şi în blocuri şi la case. Dacă privim însă la ce s-a întâmplat în blocuri ( condominii ) situaţia este cu totul alta. La începutul lunii mai a fost oprit sistemul de termoficare. De atunci şi până acum au fost montate mii de centrale de apartament şi de boilere. Fireşte, nu toate în aceeaşi zi ci în evoluţie. Ne-am aştepta, deci, ca oamenii să le fi şi folosit intensiv, mai ales că cel puţin luna august a fost una caniculară. Ei, bine, nu a fost aşa. Consumul de apă în blocuri, singura zona afectată de închiderea termoficării, scade. -18,19% în mai 2017 vs mai 2016, -14,77% în iunie 2017 vs iunie 2016, -18,15% în iulie 2017 vs iulie 2016, -19,43% în august 2017 vs august 2016 şi -18,93% în septembrie 2017 vs septembrie 2016.

Comparând primele 9 luni ale anului, consumul de apă potabilă în municipiul Galaţi scade pe total cu -minus 87.166 mc ( -1,30% ) din cauza influenţei negative a consumului de apă potabilă din blocuri care a fost de -108.285 mc ( -1,91% ) deşi o creştere semnificativă se vede la consumul facturat direct, la racordurile individuale, de plus 371.927 mc ( +23,17% ) faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

În esenţă, prin creşterea numărului de racorduri individuale, Apă Canal îşi securizează în 2017 aproape o treime ( 30,02% ) din facturile emise, în sensul în care nu mai depinde de asociaţiile de proprietari. E o creştere faţă de 24,05% în 2016 şi asta se datorează faptului că între ianuarie 2016 şi septembrie 2017 au fost introduse în sistem 12.764 de racorduri individuale în blocuri. Mai mult de jumătate din câte erau la 1 ianuarie 2016 ( 21.663 racorduri individuale ). E drept, există o diferenţă între numărul avizelor date în aceeaşi perioadă ( 11.199 ) şi numărul racordurilor individuale efectiv realizare ( 12.764 ), dar putem pune această diferenţă pe seama faptului că nu toate racordurile individuale sunt realizate în aceeaşi lună în care este eliberat avizul. E greu de crezut că avizele obţinute în data de 25 a lunii sunt şi realizate până la data de 1 a lunii următoare.

Interesant este momentul în care în anul 2017 ia avânt avizarea de racorduri individuale în condominii: luna mai 2017, atunci când a fost închisă termoficarea. În aprilie s-au dat 330 de avize, în mai numărul a urcat la 1.130 după care s-a stabilizat la aproximativ 600 pe lună.

Să nu uităm însă de problemele generate pe parcursul verii de situaţia avizelor pentru racorduri individuale obţinute cu adeverinţe falsificate pentru datoriile la întreţinere. Pentru că întrebarea corectă este: dacă pentru a obţine un aviz pentru racord la apă rece s-au folosit de adeverinţe false, oare asta s-a întâmplat sau nu şi în situaţia debranşărilor de la sistemul centralizat de energie termică, pentru care, de asemenea, este cerută o astfel de adeverinţă?

Mai este un lucru de punctat: racordurile individuale cu consumuri lunare mici sau deloc. Cu consum 0, au fost de la 102 în luna iunie 2016 la 648 în luna ianuarie 2017. Cu consum 0 am mai avut aproape 600 în luna aprilie 2017, apoi în jurul a 400 pe parcursul verii şi iarăşi o creştere în luna septembrie. Consum zero înseamna că acolo chiar nu a fost nimeni acasă. Or, 30 de zile consecutiv de lipsă a consumului de apă înseamnă un cu totul alt tip de consumator. Aici nu mai vorbim despre concedii cu toata familia ci despre migraţie, mai exact migraţia acelor gălăţeni care mai întâi au investit în securizarea facturii la întreţinere, evitând, prin racordul indvidual orice fel de calcul aberant făcut de administratorii asociaţiilor de proprietari.

Mai ales cu cât avem o creştere semnificativă şi a racordurilor individuale în blocuri cu consum lunar de cel mult 1 mc pe lună. Începând din luna mai, numărul acestor cazuri este constant peste 700. Un consum de sub un metru cub de apă pe lună poate fi cauzat de o economie drastică, până în zona afectării sănătăţii sau, cel mai probabil, de prezenţa acasă pe perioade foarte scurte, de o zi sau două pe lună. Or, în cazul ăsta nu mai vorbim de migraţia externă ci, mai degrabă, de migraţia internă de tip urban spre rural, la care sunt constrânşi un număr din ce în ce mai mare de gălăţeni.

Într-o concluzie de etapă: în anul 2000, volumul de apă potabilă furnizat pentru uz casnic în municipiul Galaţi era de 39,8 milioane metri cubi. În anul 2016, volumul facturat de apă potabilă a ajuns la 8,9 milioane metri cubi. Scăderea este semnificativă şi ne plasează, dacă am calcula o medie după numărul locuitorilor cu domiciliul înregistrat în Galaţi ( care însă nu este numărul celor care şi locuiesc efectiv ), la distanţă de consumul mediu din alte oraşe: Galaţi = 2,54 mc/ lună/ persoană, Brăila = 2,31 mc/ luna/ persoană, Constanţa = 3,21 mc/ lună/ persoană, Cluj = 3,65 mc/ lună/ persoană, Timişoara = 3,19 mc/ lună/ persoană, Iaşi = 1,46 mc/ lună/ persoană, Bucureşti = 3,72 mc/ lună/ persoană sau Alexandria, reşedinţa judeţului Teleorman = 2,25 mc/ lună/ persoană.

Situaţia devine şi mai complicată dacă ţinem cont că apa caldă folosită pentru spălat sau uz casnic nu mai vine din reţeaua de termoficare ci, prin boilere, centrale sau chiar lighean, din reţeaua de apă rece. Practic, închiderea sistemului centralizat de termoficare nu transferă în mod semnificativ un consum de apă spre Apă Canal. În cel mai fericit caz, atenuează scăderea dar nu duce la creştere.

Vom continua să monitorizăm fluxurile de utilităţi, apă şi gaze naturale urmând ca, pe parcursul 2018 să includem şi energia electrică iar în viitor, dacă va fi posibil, şi produse alimentare de bază.

În ceea ce priveste utilităţile publice, atragem atenţia că scăderea consumului poate determina furnizorii şi distribuitorii să crească tarifele, pentru a-şi acoperi costurile, mai ales dacă ajustarea în minus a cheltuielilor nu poate fi făcută pe măsura producţiei sau, fenomen românesc, nu e dorită.

În orice variantă însă, este obligaţia membrilor Consiliului Local să fie cel puţin la fel de atenţi ca USR Galaţi la efectele negative ale depopulării oraşului. Scăderea consumului de apă potabilă este doar unul dintre acestea.

USR GALAȚI

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la buletinul de stiri!