USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Deputat USR, Stelian Ion: „Am reușit să evităm astfel întoarcerea la vremurile în care banii se aduceau la partid cu sacoșa și în care nu exista niciun control real asupra finanțării partidelor”

„În urma sesizării inițiate de USR (la care s-au alăturat deputații PMP și doar 3 deputați PNL) Curtea Constituțională ne-a admis astăzi obiecția de neconstituționalitate referitoare la propunerea de modificare Legii nr.334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Am avertizat încă din timpul dezbaterilor din Comisia juridică a Camerei Deputaților asupra încălcăriiflagrante a Constituției, dar punctele noastre de vedere au fost ignorate de ”specialiștii” în drept constituțional ai PSD.

Astăzi avem confirmarea faptului că procedurile parlamentare au fost încălcate, că scopul inițial al legii a fost deturnat prin introducerea de către PSD, în frunte cu Florin Iordache și Eugen Nicolicea, a peste 90 de amendamente la o propunere care viza inițial doar un articol din lege, că aceste amendamente erau de natura să schimbe întreaga lege în mod esențial și că multe prevederi erau neclare, îngreunând angajarea răspunderii contravenționale în cazul nerespectării regulilor privind finanțarea partidelor.

Am reușit să evităm astfel întoarcerea la vremurile în care banii se aduceau la partid cu sacoșa și în care nu exista niciun control real asupra finanțării partidelor. Am reușit să evităm transformarea Autorității Electorale Permanente într-un organism decorativ, al cărui rol sancționator să fie drastic diminuat.

P.S. Domnule Nicolicea, cum e cu principiul bicameralismului?”- Ion Stelian, deputat USR.

https://www.ccr.ro/files/statements/COMUNICAT_DE_PRESA_9_noiembrie_2017.pdf

USR GALAȚI

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la buletinul de stiri!