USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Oprim PSD să instaureze domnia condamnaților penali

Membrii USR vor participa, duminică, la demonstrațiile declanșate în toată țara pentru a opri asaltul PSD împotriva Justiției. Toate forțele reformiste trebuie să spună, într-un glas: Nu vrem să fim o nație de hoți!

România este în pericol să devină un stat eșuat și avem datoria să ne opunem acțiunilor PSD care vor să întoarcă România în vremea când niciun politician nu putea fi tras la răspundere pentru furtul din bani publici și abuzul în funcție. O facem în Parlament, o vom face și în stradă.

Suntem într-un război purtat de PSD-ul condus de Liviu Dragnea, un politician condamnat penal, împotriva românilor care-și doresc o societate dreaptă, modernă și prosperă.

Putem să-i oprim! Am reușit cu Roșia Montană, cu Marțea Neagră, cu OUG 13.

USR GALAȚI

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la buletinul de stiri!