USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Alianța USR PLUS continuă campania în municipiul Galați!

Aseară ne-am întâlnit cu gălățeni din cartierele Micro 38 și Micro 39 și le-am prezentat cele 10 proiecte pentru România din programul electoral al lui Dan Barna și al Alianței USR PLUS.

Unul dintre ele: o nouă lege a sănătății. Cea veche are 13 ani și a fost modificată de sute de ori. De exemplu, în 2007, când a fost aprobată legea nr. 95, nu existau nici sistemul informatic, nici spitale construite din donații, nici posibilitatea de a analiza științific cantități uriașe de date despre sănătatea populației cu ajutorul tehnologiei, nici conceptul de medicină bazată pe valoarea serviciilor medicale.

Pe hârtie, statul român le oferă cetățenilor săi servicii medicale extinse, dar în realitate fiecare dintre noi știm că trăim într-o mare minciună oficială. Serviciile medicale nu sunt plătite la valoarea lor reală, achizițiile efectuate în sistemul medical sunt infestate de corupție, investițiile nu se bazează pe nevoile oamenilor, ci pe interesele unor cercuri de putere.

Și în tot acest timp, costurile cu serviciile medicale au devenit o problemă din ce în ce mai apăsătoare pentru milioane de familii. România se numără printre țările europene cu o rată mare a populației expuse la cheltuieli catastrofice din motive medicale. Acest lucru înseamnă că sunt foarte multe familii care au ajuns la sapă de lemn atunci când cineva drag s-a îmbolnăvit.

Avem nevoie de un Președinte activ, prezent și implicat, care să contribuie la modernizarea României și care să insiste ca reformele asumate să fie puse în practică, așa cum și-a asumat ca va fi Dan Barna în funcția de președinte al României.

Vezi #10proiectepentruRomania pe
www.danbarnapresedinte.ro/zece_proiecte_pentru_romania
Votează #DanBarnaPresedinte!

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.