USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Am cerut, în repetate rânduri, transparență

usr galati

Am cerut, în repetate rânduri, transparență, dovezi și răspunsuri clare.

Continuăm să susținem că transparența este primul pas spre încredere și spunem asta nu doar ca politicieni, ci și ca membri activi ai societății, ca locuitori ai Galațiului, ca plătitori de taxe și impozite.

Transparentizarea tuturor contractelor încheiate de Primăria Galați a fost cerută de către consilierii USRPLUS în proiectul de HCL depus în luna februarie 2021. Am vrut să vedem cum sunt cheltuiți banii luați prin taxe și impozite și am vrut asigurarea că banul public nu se ”rătăcește” prin alte buzunare.

Proiectul a fost respins încă din prima fază pe motiv de legalitate, invocându-se pretextul că toate aceste cerințe nu sunt oportune, deoarece toate aceste acte sunt deja publice pe portalul primăriei.

Dumneavoastră, dragi gălățeni, ați putut accesa orice contract încheiat de primărie cu societățile comerciale? Noi nu! De aceea, vom continua să punem presiune pe administrație până când toate aceste acte vor fi publicate pe portalul primăriei și accesate dintr-un singur loc într-un format deschis, accesibil oricui.

Aducem ca argument exemplul de bune practici al lui Claudiu Năsui, ministrul Economiei, care a publicat contractele pe anul 2020, iar acum a finalizat și încărcarea contractelor încheiate în 2019.
Toate documentele sunt acum disponibile pe secțiunea creată special pe site-ul ministerului Economiei: https://bit.ly/2NAElkk

Pentru transparentizarea statului român, este nevoie de deblocarea proiectului de transparentizare aparent susținut de toți, dar, în practică, blocat: PL-x 529/2020 (https://cutt.ly/2bCamBC).

Primăria Galați a refuzat transparența, dar echipa consilierilor USRPLUS va susține în continuare: transparență, transparență, transparență!

#VoceaTaInConsiliulLocal

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.