USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Deputat USR, Silviu Dehelean: “USR nu susține pragul valoric pentru abuzul în serviciu”

Partidul Uniunea Salvați România nu susține introducerea unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu, iar dacă această soluție legislativă va fi promovată, USR va milita pentru instituirea unui prag valoric cât mai mic, în niciun caz la valorile vehiculate zilele acestea în spațiul public de către diferiți reprezentanți ai puterii.

Considerăm că CCR este cea mai importantă instituție a statului de drept, care garantează supremația Constituției și domnia legii. Cu toate că procedura de numire a judecătorilor constituționali are un caracter politic, misiunea acestora rămâne una tehnico-juridică, deciziile acestora ca membrii CCR având ca unic scop asigurarea democrației prin drept și păstrarea ordinii constituționale. În acest context, observăm cu surprindere anumite disonanțe între unele decizii și cel mai recent comunicat de presă al Curții Constituționale, cu privire la abuzul în serviciu”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică din Camera Deputaților.

Fără să facem comentarii, vă propunem spre comparație diverse texte ale CCR:

  1. Momentul 1993 – Decizia 1/1993

„În primul rând, trebuie subliniat că nici un text de lege nu dă Curții Constituționale dreptul să dea dispoziții Parlamentului să modifice anumite texte de lege, pentru că aceasta ar contrazice principiul separației puterilor.

Curtea nu se poate suprapune Parlamentului. Fără îndoială că autoritățile publice care au funcții în legiferare trebuie să se implice, dar această implicare este o problemă în care numai ele decid, în condițiile prevăzute de Constituție. Implicarea Curții Constituționale în domeniul legiferării (în afara situațiilor prevăzute de art. 144 lit. a), b) și h) din Constituție) și al politicii penale excede competenței sale, fiind o imixtiune în competența altor autorități statale. Aceasta ar fi o abatere de la principiul de drept în sensul căruia în materie de competență legile sunt de strictă interpretare. Curtea Constituțională și-ar aroga abuziv atribuția de a prelungi în timp efectele unor dispoziții legale abrogate, încălcând regulile de competență și echilibrul puterilor ce rezultă foarte clar din dispozițiile constituționale.

Din moment ce Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării (art. 58 din Constituție), Curtea Constituțională nu-l poate obliga la o anumită activitate, oricât de importantă ar fi problema cuprinsă într-o decizie.”

  1. Momentul 2016 – Decizia 405/2016

„În continuare, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art.61 alin.(1) din Constituţie în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr.629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea recunoaşte că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea reţine că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate.

În concluzie, Curtea reţine că sarcina aplicării principiului „ultima ratio” revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare – ministerul public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.”

  1. Momentul 2017 – Comunicat de presa 08.06.2017

(..) dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.”

Alegem să ne referim, totuși, la declarațiile Ministrului Justitiei, Tudorel Toader, care după o perioadă în care a rezistat cât a putut, pare că va accepta să renunțe la principiile sale și la imaginea de profesionist pe care a dobândit-o ca judecător la CCR, reprezentant al României la Comisia de la Veneția și ca Ministru al Justiției în Guvernul Grindeanu. Fluctuațiile de poziție ale ministrului Tudorel Toader ne îngrijorează.

Declarație Tudorel Toader aprilie 2017

„Avem în acel proiect de lege și propunerea de modificare a abuzului în serviciu, actualul 297 din Codul Penal, și nu voi stabili niciun prag. Nici maxim, nici minim. Eram judecător la Curte, sunt membru în Comisia de la Veneția, dar legiuitorul național trebuie să respecte legea fundamentală. Legea fundamentală spune că reprezintă abuz fapta funcționarului și acolo nu se referă la un prag. Îi lași judecătorului libertatea de a aprecia ca o fapta de abuz, cu o anumită consecință păgubitoare, este infracțiune sau nu. De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ține seama de personalitatea, persoana făptuitorului, de gravitatea faptei, de împrejurarea ca este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei. Judecătorul poate să dea suspendare în executarea pedepsei, poate să amâne aplicarea pedepsei, după cum procurorul poate să renunțe la urmărirea penală”.

Declarație Tudorel Toader iunie 2017

Faţă de cele statuate, conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric”.

Partidul Uniunea Salvați România nu susține introducerea unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu, întucât stabilirea prejudiciului pentru această faptă penală este de multe ori dificilă. Astfel, pentru ca o faptă să poată fi calificată drept abuz în serviciu, nu este obligatorie producerea unei pagube materiale, fiind suficientă vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale cetățenilor, care nu poate fi întotdeauna cuantificată în bani.

Sperăm ca odată cu publicarea textului efectiv al deciziei Curții Constituționale cu privire la introducerea unui prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu, să se lămurească dacă CCR a instituit sau nu obligații în sarcina Parlamentului. În acest moment avem un comunicat de presă care spune acest lucru și avem o declarație a fostului președinte CCR, Augustin Zegrean, care ne asigură că Curtea Constituțională are doar o radieră și nu un instrument de scris în fața textelor de lege. De asemenea, sperăm ca ministrul Tudorel Toader să reziste presiunilor domnului Liviu Dragnea și să facă un proiect de lege corect”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean.

SURSA: USR.RO

USR GALAȚI

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la buletinul de stiri!