USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Două vești bune

usr galati

Două vești bune: au fost aprobate în ședința de guvern documentațiile întocmite de Ministerul Transporturilor pentru două obiective foarte importante pentru Galați:

Suplimentarea cu 144.000 de lei a sumelor necesare pentru exproprierile necesare construirii noului pod peste Siret, de la Cosmești.

Banii vor fi virați către CNAIR în cel mult 30 de zile. În total, este vorba despre 288.520 lei, bani care vor fi folosiți pentru plata despăgubirilor pe care le vor primi proprietarii terenurilor pe care va fi construit podul și nouă legătură, care va avea lungimea de 5,6 km.

Timp de aproape 10 ani, proiectul tot fost amânat. Acum putem spune că ne mișcăm. Și ne mișcăm bine.

Amplasamentul suplimentar al lucrărilor de relocare a utilităților afectate de construirea podului peste Dunăre.

Relocarea utilităților din perimetrul noului pod și a căilor de acces către pod a fost tergiversată mulți ani: când se rezolva problema celor de pe partea Brăilei, se ignorau cele de pe malul tulcean…
Lucrurile nu mai puteau continua așa, iar noua echipă de la Ministerul Transporturilor, condusă de ministrul USRPLUS Cătălin Drulă, a înaintat pentru aprobarea în Guvern documentația care include și plata pentru relocarea utilităților de pe rază comunei Jijila, din Tulcea.

Pas cu pas, depășim toate blocajele lăsate de administrațiile care au crezut că infrastructură înseamnă mai mult lozinci și mai puțină muncă pentru întocmirea documentațiilor, singurele care pot asigura, cu adevărat, un bun ritm de muncă, precum și finalizarea obiectivelor.

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.