USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Legea lui Cătălin Rădulescu privind evaziunea fiscală este neconstituțională în urma sesizării USR

Legea inițiată de deputatul PSD, condamnat pentru fapte de corupție, prevedea că inculpații urmăriți pentru evaziune fiscală scapă de urmărirea penală dacă acoperă integral prejudiciul produs, plus 20% din suma datorată.

Proiectul este neconstituțional, iar CCR a dat dreptate USR care a motivat că prin modificările lui Rădulescu se creează un cadru juridic “privilegiat” în cazul persoanelor care săvârșesc infracțiuni de evaziune fiscală, “de natură a încuraja astfel de fapte antisociale şi nu de a descuraja evaziunea fiscală, respectiv prejudicierea statului și, implicit, a contribuabililor”.

Legea este doar o manevră prin care penalii vor să scape de pedepse penale și nu un proiect prin care să descurajeze evaziunea fiscală, așa cum a susținut Rădulescu.

Lista celor care ar fi beneficiat de lege este lungă. Pe ea se află și apropiați ai lui Dragnea, precum Marian Fișcuci și Petre Pitiș, ultimul acuzat de evaziune fiscală în dosarul Tel Drum. Dar și Dumitru Mișu, directorul fermei de porci care a aparținut fiului lui Dragnea, condamnat la șapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Pe listă mai sunt și politicieni, precum deputatul ALDE Dorinel Ursărescu, condamnat pentru evaziune fiscală cu produse petroliere, sau actualul ministru pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, acuzat de evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani. Dar și Ilie Niță, vicelider al grupului ALDE din Senat.

Penalii dau legi pentru penali. 
#FaraPenali

USR GALAȚI

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Aboneaza-te la buletinul de stiri!