USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Oameni ca tine, schimbă Galaţiul în bine! Doina Peiu

usr galati

Oameni ca tine, schimbă Galaţiul în bine! Doina Peiu, 49 de ani, candidează din partea Alianței USR-PLUS pentru Consiliul Local Galați.

👉 De ce candidezi pentru un loc în Consiliul Local Galați?

Când iți dorești cu adevărat să se schimbe ceva trebuie să te implici, să fii parte din schimbare.

Sunt soţie, mamă și am absolvit Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitaţii „Dunărea de Jos”. Toată vechimea în muncă mi-am acumulat-o doar în mediul privat, unde există competiţie deschisă, unde întotdeauna se acordă importanţă finalizării acţiunilor şi concretizării rezultatelor.

Candidez la Consiliul Local din dorința de a ajuta la transformarea Galațiului într-un oraș așa cum merită să fie, dar din păcate nu este nici după 30 de ani.

Echipa de consilieri USR, în următorii 4 ani, va transforma orașul într-unul digitalizat, dezvoltat economic, verde, curat, prietenos cu mediul, unul din care tinerii să nu-și mai dorescă să plece și va transparentiza cheltuirea banilor publici. Este mult de muncă, dar asta este motivant pentru mine.

👉 Ce te-a motivat să te implici politic?

Am făcut voluntariat timp de 4 luni alături de USR în cadrul campaniei „Fară penali în funcţii publice”, prilej cu care am descoperit că în USR Galați există o adevărată echipă, capabilă să administreze orașul şi să implementeze proiecte integrate şi durabile.

E firesc să îmi doresc să fac parte dintr-o așa echipă, e firesc să-mi aduc aportul cu tot ce am mai bun și împreună să urnim bolovanul care împiedică progresul local.

Stoparea corupției și a risipei banilor publici sunt obiective importante pentru mine,ca și modernizarea și profesionalizarea administrației locale.

Stradă cu stradă, schimbăm Galațiul!

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.