USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

Proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

usr galati

Proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost adoptat de Guvern și merge în Parlament!

Suntem astfel cu un pas mai aproape de îndeplinirea acestui obiectiv politic, asumat în programul de guvernare, prin care dorim să reparăm această anomalie juridică care nu a avut de la bun început nicio justificare rațională, ci un singur scop: să servească intereselor PSD de a-și proteja corupții.

Această instituție, înființată în 2018 la inițiativa domnilor Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae și la comanda lui Liviu Dragnea, a urmărit de la bun început să pună presiune pe magistrații incomozi pentru vechiul sistem, cei care au avut un cuvânt de spus în față modificărilor nocive aduse Legilor Justiției și legislației penale, și cei care au îndrăznit să pornească anchete împotriva unor lideri politici.

O instituție care a tocat de la bugetul de stat, adică din buzunarul fiecărui român, de la înființare și până acum nu mai puțin de 17 milioane de lei (detalii: https://bit.ly/2OvXNPT), având o medie de două rechizitorii pe an trimise în judecată, dintre care niciunul pentru fapte de corupție! Asta în timp ce 6.000 de dosare zac nesoluționate.

Grija SIIJ a fost să încerce blocarea candidaturii Laurei Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European prin deschiderea unui dosar pe numele său, desființat de Înalta Curte, sau să ajute politicieni precum Sebastian Ghiță sau Viorel Hrebenciuc prin renunțări la căi de atac în dosarele în care erau vizați.

Vorbim așadar de o instituție ineficientă, care a fost concepută greșit și al cărei bilanț este unul rușinos pentru sistemul judiciar.

Reamintim că și CSM-ul a dat aviz negativ la înființarea acestei secții, aducând argumente vehemente, prin care spuneau că nu avem de-a face cu un fenomen generalizat de corupție în rândul magistraților care să impună înființarea sa.

„Acum, în mod paradoxal, CSM pare a fi împotriva desființării. În realitate, dacă veți citi conținutul avizului negativ, veți observa că nu este un aviz negativ referitor la măsura în sine a desființării. Ce s-a solicitat, însă, la pachet cu desființarea SIIJ au fost niște așa-zise garanții suplimentare de care ar avea nevoie magistrații. Niște imunități suplimentare, despre asta este vorba, cu care nu suntem de acord nici noi, nici foarte mulți magistrați. Nu au fost cerute de majoritatea magistraților aceste garanții suplimentare. Ar însemna să creăm niște dezechilibre”, a declarat Stelian Ion, ministrul Justiției.

O astfel de instituție, criticată atât de Comisia de la Veneția, GRECO, cât și de Comisia Europeană despre care au spus că reprezintă un regres, nu își are locul într-o democrație din Uniunea Europeană, iar desființarea sa este un pas firesc și necesar pentru buna funcționare a justiției din România.

USR PLUS va readuce normalitatea în sistemul de justiție.
Împreună continuăm #RevoluțiaBuneiGuvernari.

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.