USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

PSD vrea totul doar pentru el!

usr galati
PSD vrea totul doar pentru el!
Doar membrii PSD din consiliul local au intrat ieri în comisiile care se ocupă de vânzarea spațiilor medicale sau închirierea acestora, de acordare a locuințelor sociale sau pentru selecția fundațiilor care pot primi subvenții de la buget.
De asemenea, PSD și-a impus oamenii și în Adunarea Generală a Acționarilor de la Administrația Piețelor, Parcul Industrial, Gospodărire Urbană și Transurb.
Propunerea noastră a fost ca aceste funcții să fie împărțite, ținând cont de algoritmul politic, între toate grupurile politice din consiliu, deoarece considerăm că alegătorii noștri trebuie să fie reprezentați și pentru că vrem să avem acces la informații mereu, dar ținem și la principiul transparenței.
Mai jos aveti informații despre cum au votat consilierii Alianţei USRPLUS în şedinţa de ieri a Consiliului local şi de ce:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Galați pe anul 2020 – trimestrul III: vot împotrivă.
Nu putem accepta faptul că Direcția de Taxe și Impozite “a reușit” să încaseze taxe și impozite locale doar 28% din cât ar fi trebuit. Sibiul a terminat încasarea taxelor și impozitelor locale încă din luna iunie.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării în proiectul Urb-En Pact – Urban Energy Pact, cod 5864, faza a II-a, cât și asigurarea fondurilor necesare implementării acestuia: vot pentru.
Suma aprobată este de 1.100 de euro, cofinanțarea autorității locale pentru acest proiect din fonduri UE.
3. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 259/25.06.2020 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a abonamentelor pentru locurile de parcare din parcarea supraetajată aferentă blocului R5, Mazepa I, Municipiul Galați: Vot pentru.
Practic, în hotărîrea inițială de Consiliu, din luna iunie, au uitat să adauge TVA-ul, iar abonamentele nu erau legale. Ieri, am reparat această greșeală făcută de fostul CL.
4. Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. 303/30.05.2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, a Caietului de sarcini și a Contractului-cadru de delegare a gestiunii pentru serviciul de organizare și exploatare a parcărilor cu plată din Municipiul Galați, cu modificările și completările ulterioare: vot pentru.
Prin acest HCL se va introduce în procedura de lucru a Gospodărire urbană și fotografierea mașinii din parcarea cu plată, în cazul în care este depistată fără bon.
În același timp, am solicitat Gospodărire Urbană și o defalcare a încasărilor din parcările cu plată. Vrem să știm detaliat care este formă de plata preferată de gălățeni pentru că, în cazul în care marea majoritate preferă plata prin SMS asta face inutile parcometrele. Așteptăm datele.
5. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 44/28.06.2016 privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul “Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina Bărboși”, cu modificările și completările ulterioare: vot pentru.
La calculul inițial, de 19,6 milioane de lei au mai fost adăugați 2,4 milioane, pentru mai multe lucrări, în primul rând pentru că rețeaua electrică să fie îngropată și nu aeriană, cum figura proiectul inițial.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2020 al societății Gospodărire Urbană S.R.L.: vot pentru. Este o rectificare bugetară negativă, cu o reducere de cheltuieli cu personalul de aproximativ 8-9%. Salariul mediu lunar în Gospodărire Urbană scade cu 1.7%. Decisiv pentru votul nostru a fost faptul că Sindicatul și-a exprimat acordul pentru această rectificare bugetară.
7. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr.399/27.08.2020 privind testarea RT-PCR-Covid 19 a unor participanți la activitatea sportivă din cadrul Clubului Sportiv Municipal Galați: vot pentru.
Testarea RT-PCR-Covid 19 pentru sportivii Clubului Sportiv Municipal Galați angajați în competiții, precum și alți participanți la activitatea sportivă în competițiile oficiale.
8. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Galați în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii – proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.
9. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 29/25.02.2010 privind aprobarea modului de calcul pentru stabilirea valorii minime până la care se va negocia redevența pentru spațiile cu destinația de cabinete medicale, concesionate conform HG nr. 884/2004, cu modificările și lor, pentru a putea verifică în teren. Vot : împotrivă.
Comisia este formată doar din membrii PSD.
10. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Galați în comisia de vânzare a spațiilor medicale: vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local şi-a impus proprii candidaţi.
11. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Galați în comisia de contestație pentru vânzarea spațiilor medicale: vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local şi-a impus proprii candidaţi.
12. Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de analiză a solicitărilor de locuințe aflate în administrarea Consiliului local Galați: vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local şi-a impus proprii candidaţi.
13. Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de analiză a solicitărilor de locuințe destinate chiriașilor evacuați sau care urmează să fie evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari: vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local şi-a impus proprii candidaţi.
14. Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor care pot primi subvenții de la bugetul local: vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local şi-a impus proprii candidaţi.
15. Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei de evaluare și selecție prealabilă a membrilor consiliilor de administrație ale întreprinderilor publice la care Consiliul Local al Municipiului Galați are calitatea de autoritate publică tutelară: vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local şi-a impus proprii candidaţi.
16. Proiect de hotărâre privind numirea și aprobarea mandatului reprezentantului Municipiului Galați în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Administrația Piețelor Agroalimentare S.A. vot: împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local l-a impus pe consilierul local PSD Costel Gafton, actualul președinte al Consiliului de Administrație al Administrației Piețelor Agroalimentare SA.
17. Proiect de hotărâre privind numirea și aprobarea mandatului reprezentantului Municipiului Galați în Adunarea Generală a Asociaților la societatea Gospodărire Urbană S.R.L. Vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local l-a impus pe consilierul local PSD Andrei Lucian Valeriu.
18. Proiect de hotărâre privind numirea și aprobarea mandatului reprezentantului Municipiului Galați în Adunarea Generală a Asociaților la societatea Industrial Parc S.R.L. Vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local și-a impus propriul candidat, cu 13 voturi.
19. Proiect de hotărâre privind numirea și aprobarea mandatului reprezentantului Municipiului Galați în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Transurb S.A. Vot împotrivă.
Majoritatea PSD din Consiliul local și-a impus propriul candidat, cu 15 voturi.
20. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuințe de necesitate din fondul locativ al Municipiului Galați: vot pentru.
Este vorba despre un apartament cu 1 cameră, pentru o persoană care a locuit în blocul N6, grav avariat de explozia rețelei de gaze în urmă cu 2 săptămâni.
Am fost aleși de gălățeni să facem treabă și asta ne responsabilizează. Analizăm cu profesionalism fiecare proiect din consiliul local și vom vota numai în interesul cetățenilor.

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.