USR Galați - Uniunea Salvați România - Galați

România are nevoie de un guvern solid și pro-reformă

Soluția la actuala criză politică este organizarea alegerilor anticipate. USR o spune constant de doi ani de zile. Rămânem consecvenți. În prezent, avem un Guvern care nu poate guverna și o majoritate toxică în Parlament care blochează orice demers reformator.

La consultările de astăzi de la Cotroceni, delegația USR, condusă de președintele Dan Barna, i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că susținem în continuare drumul care să ne ducă spre alegeri anticipate. România are nevoie de un Guvern susținut de o majoritate solidă și pro-reformă.

Dacă PSD și UDMR vor bloca în Parlament declanșarea procedurii pentru anticipate, atunci USR este deschis să participe la un guvern reformator, chiar și minoritar, cu obiective foarte importante.

Vrem Ordonanță de Urgență pentru primari în două tururi și oameni care să pună în aplicare măsurile pentru o justiție puternică și cu adevărat independentă.

USR i-a propus președintelui și un premier pentru acest guvern: Dacian Cioloş.

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.